Cum ne Găsiți:
Adresa - Tel. / Hartă


Banere cu firmele
existente în CCS

Vă propunem
să vizitați




Istoricul CCS Oradea
Istoric CCS
Azi:

Casa De Cultură a Sindicatelor Oradea a fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 396/22 februarie 1968 din fondurile sindicatelor.



Construcția a fost finalizată în anul 1972 iar spectacolul de inaugurare
intitulat "Sărbătoare-n casă nouă" a fost prezentat în data
de 23 august 1972, fiind susținut de artiști de prestigiu ai momentului
și culminând cu evoluția de excepție a ansamblului folcloric
"Nuntașii Bihorului".



Instituția face parte din Asociația Națională a Caselor de Cultură ale
Sindicatelor din România (ANCCSR)
al cărei membru fondator este
alături de celelalte 50 de Case de Cultură ale Sindicatelor din țară.
Pe parcursul anilor s-au perindat pe scena Casei de Cultură cele mai prestigioase formații din România, cei mai renumiți actori, artiști, interpreți ai țării, precum și numeroase formații și artiști celebri din străinătate.

De la înființare s-au aflat la conducerea instituției șase directori:
Constantin Mălinaș, Gheorghe Tonea, Emil Chirilă, Mircea Tencuțiu,
Constantin Serac și Marius Crețu (foto).



Instituția funcționează în regim de autofinanțare pe mai multe direcții
de activitate:

- Spectacole și activități culturale educative în scopul satisfacerii nevoii de cultură al diverselor categorii de public și,

- Cursuri și cercuri tehnico-aplicative de formare profesională și
reconversie socială,

- Conferințe și congrese interne și internaționale, întruniri și dezbateri,
prezentări de afaceri, consultanță pe diferite teme în conformitate cu principiile de drept internațional, cenacluri literare, artistice și teatrale,

- Festivaluri și concursuri interne și internaționale,

- Proiecte și cercetări socio-profesionale privind democrația
de drept, respectul drepturilor omului și ale minorităților,
progresul social, economic și cultural promovând egalitatea tuturor
cetățenilor în drepturi,

- Expoziții de artă tradițională și contemporană precum și târguri
de produse din toate domeniile.


Formații
CCS Oradea
 Nuntașii Bihorului
Nuntașii Bihorului
Detalii

 Formația de dans de salon
 - Elegance
Formația de dans de salon - Elegance
Detalii

 


Înscriere
Buletin Informativ


Cărți
Comandați acum!

Suferințele tânărului Werther
Suferințele tânărului Werther
Autor(i): J.W.Goethe


Miracolul apei
Miracolul apei
Autor(i): Masaru Emoto


Teoria Fericirii
Teoria Fericirii
Autor(i): Jonathan Haidt


Opt pasi spre infinit
Opt pasi spre infinit
Autor(i): Knath Easwaran


Brida
Brida
Autor(i): Paulo Coelho


Introducere în artă
Introducere în artă
Autor(i): Rosie Dickins, Mari Griffith